marți, 1 noiembrie 2011

Provocarea lunii noiembrie "Dulce Romanie"

„Ia poftiti cu mic, cu mare,
La a lunii provocare”…


Cu ceva timp in urma, Mihaela lansa o idee frumoasa, care a starnit interesul blogosferei culinare; e vorba de proiectul “Dulce Romanie”. Da, Romania e dulce :) Ne-au adus zambetul pe buze, ne-au starnit valuri de admiratie, ne-au trimis in bucatarie toti cei care au participat la proiect, fie ca e vorba de gazdele ne-au primit in casele lor virtuale, fie ca e vorba de cei care au dat curs invitatiei de a gati cu ingredientele propuse.
Personal, am intrat destul de tarziu in hora… nu stiu de ce nu m-am trezit mai devreme, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Iata ca acum gazduiesc eu provocarea din noiembrie, al doilea an de “Dulce Romanie” si abia astept sa vad la sfarsitul lunii ce au pregatit mainile pricepute ale prietenilor din blogosfera…


Iata care sunt blogurile ce ne-au gazduit pana acum (in ordinea numerelor de pe tricou):
In octombrie, 2010, startul a fost dat de Mihaela, ingredientul propus fiind dovleacul.
In noiembrie preia stafeta Furnicuta boscodina, invitandu-ne sa gatim cu usturoi si nuci.
In decembrie Simona ne propune sa gatim retete cu peste si fructe de mare.
In ianuarie Ciocolata si piper ne propune rucola, alaturi de ciuperci.
In februarie Miha, ne propune ciocolata ca ingredient principal.
In martie, invitatia soseste din Bucataria furnicutilor: vinul si cafeaua sunt cele doua ingrediente principale.
Luna aprilie soseste cu urmatoarele ingredient: miel si miere propuse de gazda Bucate pe alese.
In mai Explora cuisine ne invita sa gatim cu sparanghel si dulce de leche.
Antonina ne pune imaginatia la incercare in luna iunie, ingredientele propuse fiind menta si ciresele.
In iulie e randul lui Flory sa ne gazduiasca iar noi gatim cu fructe de padure si busuioc.
In august Gaby ne invita sa gatim “papa bun” cu prune si pui.
In septembrie asternem pe masa lui Betty bunatati pregatite cu pere si vinete.
In octombrie, 2011, al doilea an de “Dulce Romanie”, e randul Ralucai sa ne puna la treaba: ea a ales o tema festiva, si anume Cupcakes; de asemenea, orice reteta inspirata de bogatia toamnei a fost bine venita.

In noiembrie… e randul meu sa va provoc :) Daca doriti sa participati postati pe blogul personal reteta, cu link la aceasta postare. Mai apoi va rog sa-mi trimiteti un mail la adresa xandrinne2011@yahoo.com, care sa contina:
- o poza cu preparatul final;
- denumirea preparatului;
- link catre postarea voastra;
- numele vostru;
- numele blogului personal.

Puteti participa la provocare chiar daca nu aveti blog; in acest caz trimiteti pe mail reteta, fotografia preparatului si numele vostru.

Astept mailurile voastre pana pe data de 28 noiembrie, urmand ca in ultima zi a lunii sa va prezint bilantul.

Asa cum (probabil) se stie, gazda lunii decembrie va fi persoana care se va oferi prima, printr-un comentariu la aceasta postare.

Dupa cum observati va tin in suspans, cu ingredintele… Si ele m-au tinut pe mine :) tare greu m-am hotarat…M-am tot gandit… pana am ajuns la concluzia ca as vrea sa stiu cat de mult va inspira un mar zemos, aromat, cu coaja lucioasa…
DSC02787

De asemenea, va provoc sa gatiti cu... hrean :)


(aceasta fotografie nu-mi apartine)

Cate ceva despre hrean....
Hreanul, Armoracia rusticana, se cultiva pentru radacinile sale carnoase, albe, cu gust picant. Radacina de hrean are proprietati antibiotice, antiinflamatoare si afrodisiace. Este recomandat de asemenea in cantitati mici si pentru stimularea poftei de mancare. Radacina hreanului contine foarte multa vitamina C si minerale precum fier, potasiu, calciu si magneziu. Hreanul este un foarte vechi remediu popular, cunoscut de pe vremea dacilor...

Ar mai fi multe de spus despre hrean dar ma opresc aici.

Va astept cu mult drag sa-mi impartasiti ideile voastre culinare cu mere si hrean.

Edit: Iata si parada mult asteptata, a acestei luni; enjoy!!

56 de comentarii:

  1. Buna Alexandrina. Frumoaa provocarea. Daca sunt prima, as vrea sa fiu gazda lunii decembrie. Pup

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna dimi, Brandusa! Luna decembrie iti apartine :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine ai venit la Dulce Romanie, Alexandrina! super ingrediente, abia astept sa trec la treaba :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Xandrinne la ce ora ai pus postul?eu imi doream sa fiu gazda lunii decembrie :((((
    La 6 dimi inca dormeam..offf!
    Frumoase temele si luna asta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Neatza!
    Faine ingrediente, ador sosurile cu hrean :D.
    Te pupic, bafta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumoasa prezentarea! E ca o cana de cafea...te trezeste din amorteala cu zambetul pe buze:-)
    Imi plac ingredientele alese.
    Va doresc tuturor...spor la treaba:-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi se pare o buna alegere. Sper sa particip si eu...
    Pe curand.

    RăspundețiȘtergere
  8. Super ingrediente ai ales,felicitari pentru gazduire!Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ok Xandrin atunci mar sa fie ;)felicitari pentru gazduirea acestei Provocari!pup o zi frumoasa!1

    RăspundețiȘtergere
  10. Frumoasa provocare,imi plac ingrdientele alese.
    Sigur voi veni cu retete.

    RăspundețiȘtergere
  11. Frumos ne provoci in aceasta luna ;) .. sper sa fac fata si de aceasta data provocarii , mult succes si la cat mai multe retete gustoase !!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu ador merele.Abia astept sa vad ce bunatati se aduna aici la tine "acasa".Numai bine iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  13. Imi place provocarea ta.Cu siguranta o sa particip.

    RăspundețiȘtergere
  14. Alexandrina, foarte frumaosa provocare si minunate ingrediente! pentru mine, e o mare placere sa ma pot alatura acestui frumos proiect! felicitari si spor :*

    Brindusa, ce frumos s-a nimerit, sa fii gazda chiar in luna cadourilor ! :*

    o seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  15. Interesanta provocare! Felicitari ptr preluarea stafetei si mult noroc iti doresc! Ne vedem la parada! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  16. Minunate ingrediente! sper sa nu lipsesc luna asta! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  17. @ Mihaela, te astept cu drag, ma bucur ca iti plac ingredientele.
    @ Alina, eu am fost la calculator pe la 5.30 dimineata, ca sa pot publica postarea; eu de la serviciu nu pot intra si as fi riscat sa ajung sa postez abia seara, ceea ce ar fi fost mult prea tarziu. Imi pare rau ca nu ne-am "sincronizat", sa zic asa, dar asta mi-e programul :( Sper sa prinzi startul luna viitoare, iti tin pumnii!
    @ Gaby, ma bucur ca-ti plac sosurile cu hrean! Astept (macar) o reteta ;)
    @ Ralu, multumesc, multumesc!! Te astept ;)

    RăspundețiȘtergere
  18. Oooo ce norocoasa am fost! Uite ca avut si sculatul zilnic la 6:15 o data un rezultat bun :)

    Foarte interesante ingredientele lunii noiembrie. Mai ales hreanul. Chiar e o provocare!

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Daniela, te astept cu drag!
    @ Flory, multumesc, ma bucur si eu ca am reusit sa "prind" postura de gazda :)
    @ Aziz, te astept cu drag!
    @ Veronica, ma bucur, te astept!
    @ Cat, multumesc, te astept!

    RăspundețiȘtergere
  20. @ Diamar, ma bucur ca-ti plac merele. Te astept la provocare, cu drag!
    @ Haplea, te astept, multumesc!
    @ Emily, ma bucur mult! Te astept!
    @ Simona, multumesc! Ne vedem la parada ;)
    @ Antonina, te astept cu drag, sper sa "te prind"!

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Brandusa, felicitari, iti urez de pe acum succes!
    Te astept cu retete ;)

    RăspundețiȘtergere
  22. Hreanul ca hreanul, la ce se foloseste? Dar merele! asta da ingredient minune! Imi place provocarea ta :) La cat mai multe mere atunci si … hrean :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Hreanul ma "provoaca" foarte mult.Mai alesc ca marul o sa fie vedeta.Sunt curioasa si abia astept sa particip.Spor la treaba!

    RăspundețiȘtergere
  24. Am postat deja o reteta pentru provocarea lunii noiembrie si intrebarea mea este : ti le trimit pe rand sau ti-e mai comod daca trimit la sfarsitul lunii toate postarile intr-un singur mail ?

    RăspundețiȘtergere
  25. @ Miha, merci! Te astept ;)
    @ Lilly, multumesc, te astept cu drag!
    @ Liana, cred ca mi-ar fi mai comod cu un singur mail ;) Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  26. Super ingredientele!!!Ador marul dar si hreanul nu-i mai prejos!Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  27. Interesanta provocarea. Cu marul e mai usor, dar cu hreanul trebuie sa ne gandim putin. Pup!

    RăspundețiȘtergere
  28. gata sunt foarte hotarata luna asta partici si eu :) cu hreanu am cev probleme dar merele :))))

    RăspundețiȘtergere
  29. Sigur ca ingredientele-s faine, da'io nu-s prietena cu ele, din pacate...:(...poate Janet!

    RăspundețiȘtergere
  30. @ Sara&Micki, Nil, va astept cu drag, ma bucura orice idee, indiferent de ingredient.
    @ Liana, nu-i nicio problema :) Sincer, am avut alte cateva idei, dar, ingredientele ori au mai fost propuse, ori nu erau de sezon... Multumesc pentru vizita!

    RăspundețiȘtergere
  31. hei, hei hei..ia uite cine tine provocarea luna asta.
    si eu aflu ultima :))hmmm...daca-s blonda si contratimp...asta e!

    faine ingredientele...pe bune...iar hreanul ala chiar mi se pare ingenios ales.
    bafta...sa ai parte de cit mai multe retete.
    cred ca ma bag si eu la tine, daca ma primesti...
    p.s: wow ce ma bucur ca in decembrie, incheie anul Brandusa...asta da va fi o provocare :)

    RăspundețiȘtergere
  32. Super provocare...si ca sa nu ratez luna asta cum am patit cu briosele :( am luat ingredientele..luni vin cu reteta :)

    RăspundețiȘtergere
  33. vin si eu, in pas vioi, sa ma primiti printre voi...Interesante ingrediente!

    RăspundețiȘtergere
  34. @ Diana, te astept cu drag!
    @ Andrei, poftim, poftim, cu drag te primim :)

    RăspundețiȘtergere
  35. Mersi de invitatie,nu voi lipsi!Am totul pregatit:)Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  36. Multumesc si eu de invitatie, cu mare placere o sa particip, imi plac si ingredientele, asa ca ma apuc de treaba, pupici :*

    RăspundețiȘtergere
  37. Mie îmi place hreanul cu mar :D

    RăspundețiȘtergere
  38. @ Maya, :D
    Sper sa ne vedem la parada :)

    RăspundețiȘtergere
  39. Azi am pregatit si eu o reteta pentru dulce Romanie,pana o postez eu,te invit cu mare drag sa participi la concursul organizat pe blogul meu !
    http://bucatepealese.blogspot.com/2011/11/concurs-culinar.html

    RăspundețiȘtergere
  40. hmm.... O bunatate cu mere ma gandesc si eu sa fac.....

    RăspundețiȘtergere
  41. Ma bucur ca esti gazda luna aceasta. Sper sa ma inscriu cat mai repede la provocare, sa vedem cat de harnicuta am sa fiu ... dar n-am cum sa ratez un desert cu mere:)

    RăspundețiȘtergere
  42. imi placv ingredientele, cu merele ne descurcam noi cumva, hreanul e mai provocator...o sa particip si eu...pupici

    RăspundețiȘtergere
  43. Iti multumesc pentru invitatie si felicitari ptr gazduire.

    RăspundețiȘtergere
  44. Hip, hip, ura! De data asta nu mai lipsesc si am si trimis mesajul cu participareamea. Ma bucur mult ca in decembrie gazda va fi Brandusa, prelunad stafrta proiectului si deja sunt cu gandul la urmatoarea provocare. Felicitari tuturor astept sa vad defilarea retetelor participante.

    RăspundețiȘtergere
  45. Imi plac mult ingredientele pe care le-ai ales, sunt foarte ''romanesti'', accesibile, asa ca va doresc spor la gatit! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  46. @ Elena, multumesc pentru participare!
    @ Corina, pupici, multumesc!

    RăspundețiȘtergere