joi, 30 iunie 2016

Tort "Catifea roșie" cu căpșuni

DSC06272

Cu ceva timp in urma am facut un delicios si aspectuos tort; reteta am gasit-o pe site-ul Bucataras si ii apartine Simonei72. Mi-a placut nespus culoarea blaturilor, dar si gustul deosebit.
Ii transmit Simonei o imbratisare virtuala, in semn de pretuire.


DSC06271

Ingrediente:
Blat: 2 oua mari,
 1 praf de sare,
 200 gr zahar,
 100 gr unt gras topit,
 1 lingurita esenta vanilie,
 100 ml lapte batut,
 250 gr faina,
 1 lingurita cacao neagra,
 1/4 lingurita colorant pudra rosu (de la Pastai de vanilie am folosit eu),
 1 lingura praf de copt.
Crema: 300 ml smantana pentru frisca,
 300 g iaurt grecesc,
 100 g zahar,
 5 g gelatina,
 50 ml lapte condensat.
Jeleu: 500 g capsuni (congelate),
 100 ml sirop de fructe de padure,
 150 g zahar,
 1 plic gelatina,
 50 ml apa rece.
Decor: ciocolata alba.

Pentru blat mixam ouale cu sarea si zaharul pana isi maresc volumul si seamana cu o crema. Adaugam untul topit, in fir subtire, nu tot odata.
Adaugam laptele batut si vanilia, amestecand usor cu un tel in forma de para.
Separat amestecam faina cu zaharul, cacaua, colorantul pudra, praful de copt.
Adaugam treptat ingredientele uscate la cele umede si amestecam cu grija, pana la omogenizare. Turnam aluatul in doua forme de copt (cu inel detasabil, daca este posibil), tapetate cu hartie de copt.
Coacem pana trec blaturile proba scobitorii (cca 20 de minute, in functie de cuptor). Scoatem blaturile pe un gratar, la racit.

DSC06259

Ne ocupam si de crema: hidratam gelatina in apa rece, 10 minute.
Mixam frisca cu zaharul pana capata consistenta apoi adaugam si iaurtul, folosind mixerul la o viteza mai mica.
Incalzim laptele condensat si il amestecam cu gelatina, pana aceasta se dizolva. Incorporam amestecul in frisca batuta cu iaurt.

Punem fructele la fiert cca 15 minute, impreuna cu siropul, pana incep sa se inmoaie. Adaugam si zaharul si mai lasam cateva minute la fiert, pana se topeste acesta din urma.
Hidratam gelatina in apa rece 10 minute, apoi o tinem pe baie de aburi pana se lichefiaza. Pasam fructele cu un mixer vertical. Adaugam gelatina si omogenizam compozitia.
Putem prepara crema cat sta primul blat la frigider.

Asamblam tortul: punem pe un platou inelul formei de copt, captusit cu folie alimentara. Asezam primul blat, punem piureul de capsuni, din care am retinut 4-5 linguri!, dam tava la frigider pentru o ora. Turnam crema, dam tava la frigider inca o ora. Asezam al doilea blat pe care il ungem cu piureul de capsuni ramas.
Decoram cu ciocolata alba. Lasam tortul la rece inca o ora.

DSC06264

DSC06260

DSC06265

6 comentarii: