Un loc pentru sufletul meu

Blogul Kadiei implineste doi anisori. Cu aceasta ocazie ea organizeaza un concurs aniversar. Scriu un articol, mai ales ca, pana acum nu am participat la niciunul din cele organizate de Kadia, din pacate. Asa deci, un loc pentru sufletul meu ar fi, foarte, foarte aproape de casa, in gradina, sub un cires. Inflorit. O iarna intreaga astept sosirea victorioasa a primaverii; nu doar primul semn de primavara, cat mai ales momentul in care copacii se imbraca in floare. Atunci e liniste, e parfum, e puritate, e sarbatoare, si, de ce nu, speranta. Caci traim, vibram, respiram, existam. Suntem si vom mai fi, daca nu noi, ai nostri, prezenti la urmatoarea parada a primaverii. Cata bucurie e intr-o floare. Si cata liniste poate oferi. Imi place sa ma refugiez sub cires, sa stau, sa ma odihnesc, sa ascult cum creste iarba si cum zumzaie albinele. Tot timpul ne grabim undeva, spre ceva, sau cineva... Ne grabim sa nu intarziem; ne grabim sa traim; ne grabim sa crestem mari, doar ca sa vedem ca nu-i chiar cum am crezut... Cu atata graba, si tehnologie, meritam un popas. Sub un cires inflorit. Plantat de noi insine, ori de bunicul, care nu mai e, dar de care ne amintim cu drag... Si langa cires, e si un liliac, si cativa meri, iar printre ei narcise, lalele, lacramioare si bujori. Un colt de rai, unde sufletul meu infloreste. Si vine vremea cireselor, acusi, si iar imi voi prinde cirese la urechi, si voi rade, copil. Si daca se duc si ciresele ramane dulceata, ascunsa intr-o clatita, iarna, cand ciresul sade zgribulit si infrunta ninsoare si vreme rea. Si ne reintalnim, prieteni vechi, primavara. Si iar poposesc sub cires, caci e plin de floare... An de an, la fel. Singurul meu regret e ca timpul se scurge un pic cam prea repede pentru floarea de cires. Nu apuc s-o "simt" atat cat mi-as dori... Ssst, liniste, astept sa se coaca ciresele :)